Originea drepturilor mecanice datează de la începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția primelor dispozitive de redare analogică (mecanic) a muzicii, cum ar fi fonograful și pianul cu role de hârtie, ca mai apoi să apară vinilurile, casetele, CD-urile. În 1909, în SUA, a fost introdus un amendament la Legea drepturilor de autor, care a stabilit un tarif statutar pentru drepturile mecanice. Această reglementare a fost necesară pentru a proteja compozitorii și textierii, asigurându-le remunerație pentru utilizarea pieselor lor în diverse formate mecanice.
În Europa, și implicit în România, conceptul de drepturi mecanice a fost adoptat mai târziu, dar a urmat un parcurs similar. Directiva europeană privind drepturile de autor și drepturile conexe a contribuit la armonizarea legislației privind drepturile mecanice în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Totuși, în legislația națională nu avem reglementată expres sintagma „drepturi mecanice”.
Ce sunt drepturile mecanice și cum sunt colectate?
Drepturile mecanice reprezintă un tip specific de drepturi patrimoniale de autor care permit reproducerea și distribuirea unei compoziții muzicale într-un format fizic sau digital. De aici decurge un prim aspect important: drepturile mecanice sunt specifice părții de publishing a unei piese muzicale, nu și masterului.
Drepturile mecanice sunt, de fapt, drepturile patrimoniale de autor prevăzute de art. 13 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și drepturilor conexe de autor, anume drepturile patrimoniale de autoriza sau interzice reproducerea și distribuirea operei muzicale.
Acestea acoperă producerea și distribuția înregistrărilor fizice, cum ar fi CD-uri, viniluri, dar și a descărcărilor digitale și streaming-ului online. Practic, drepturile mecanice sunt esențiale pentru fiecare etapă în care o piesă muzicală este copiată și pusă la dispoziția publicului.
Relevant în ceea ce privește contractele din România încheiate între autori și publisheri este faptul că, referindu-ne la veniturile generate pe internet prin streaming și download, doar în cazul platformelor de pe care se pot downloada piesele muzicale putem vorbi despre drepturi mecanice. Veniturile generate din download-uri sunt împărțite 70% drepturi mecanice – 30% execuție publică, iar cele din streaming 100% execuție publică.
În alte state, pentru a stabili natura veniturilor din streaming ca fiind execuție publică și/sau drepturi mecanice este decisivă posibilitate de alegere a ascultătorului. Astfel, dacă ascultătorul nu are posibilitatea de a alege ce piesă să asculte, cum este cazul posturilor de radio online, atunci vorbim doar despre drepturi din execuție publică. Dacă ascultătorul poate alege piesa pe care să o asculte, cum este cazul Spotify, atunci vor fi atât drepturi mecanice, cât și execuție publică.
Drepturile mecanice sunt gestionate de organisme de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale. În România, spre deosebire de alte state în care există organisme diferite pentru a colecta veniturile din drepturi mecanice și din execuție publică (e.g. în SUA, ASCAP și BMI gestionează drepturile din execuție publică, iar Harry Fox Agency și The Mechanical Licensing Collective – MLC – gestionează drepturile mecanice), UCMR-ADA colectează ambele categorii de remunerații și le distribuie, respectiv achită, titularilor de drepturi de autor (compozitor, textier, producător, publisher).
