Statutul lucratorului cultural profesionist

Ministerul Culturii a publicat proiectul pentru Statutul lucrătorului cultural profesionist ce urmează a fi adoptat în forma unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului.

Ce înseamnă lucrător cultural profesionist?

Să începem cu începutul. Statutul definește artistul ca fiind atât autorul, cât și artistul interpret executant, în sensul Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Apoi, lucrătorul cultural este definit ca fiind artistul și persoana fizică ce exercită o profesie/practică o meserie/desfășoară o activitate care se cirumscrie codurilor CAEN enumerate în anexa Statutului.

În cele din urmă, lucrătorul cultural profesionist este definit drept „persoana fizică înregistrată care realizează, în cursul a trei ani fiscali, preponderent, în raport cu totalitatea veniturilor sale, venituri profesionale din activități culturale;”. De remarcat aici este că, în ciuda faptului că a fost definit termenul de „lucrător cultural”, acesta nu este folosit în definiția „lucrătorului cultural profesionist”, deși poate ar fi oferit o claritate mai mare și o înțelegere mai ușoară (e.g. Lucrătorul cultural profesionist este lucrătorul cultural înregistrat în Registrul lucrătorilor culturali profesioniști), și nu mai este folosit nicăieri în restul prevederilor Statutului.

Potrivit proiectului de Statut, urmează să se constituie un registru al lucrătorilor culturali profesioniști ce va fi administrat de către Ministerul Culturii. Pentru a fi înregistrată și pentru a dobândi calitatea de lucrător cultural profesionist, este prevăzut că persoana fizică trebuie ca, în anul fiscal anterior solicitării de înregistrare (deși definiția prevede condiția unei perioade de trei ani) să fi obținut din activități culturale cel puțin 50% din veniturile sale impozabile.

Ce se întâmplă dacă ești lucrător cultural profesionist?

În general, Statutul oferă lucrătorilor culturali profesioniști o protecție similară celei pentru angajați cu contract individual de muncă:

  • Sunt prevăzute anumite aspecte în plus pe care trebuie să le conțină contractele încheiate cu un lucrător cultural profesionist, cum ar fi condiții de asigurare a sănătății și securității în desfășurarea activității artistice. Un accident produs în timpul desfășurării activității va fi asimilat unui accident de muncă;
  • Se vor putea lua concedii medicale cu plata unor indemnizații;
  • În cazul în care un lucrător cultural profesionist nu realizează venituri pe o durată de minim 3 luni, va putea beneficia de indemnizație de șomaj;
  • Lucrătorii culturali profesioniști vor putea forma asociații din minim 50 membri (un fel de sindicate), iar aceste asociații vor putea sprijini activitatea lucrătorilor culturali profesioniști și vor putea declanșa negocieri colective în vederea încheierii unor convenții prin care să fie stabilite remunerații și condiții minimale pentru desfășurarea activității lucrătorilor culturali profesioniști.

Statutul mai prevede și obligația Administrației Fondului Cultural Național și a autorităților finanțatoare locale să organizeze anual cel puțin 4, respectiv 2 programe de finanțări nerambursabile pentru participarea la conferințe, ateliere, expoziții, tabere de creație, etc. în vederea formării și calificării profesionale; pentru dezvoltarea și dobândirea de noi competențe.

Totodată, lucrătorii culturali profesioniști vor putea folosi gratuit săli de spectacole și concerte sau alte spații, în scopul desfășurării de activități de pregătire profesională (e.g. repetiții, exerciții, cursuri), pentru o perioadă de maxim 60 de zile într-un interval de 12 luni, pentru fiecare beneficiar.

De asemenea, lucrătorul cultural profesionist urmează să beneficieze de o reducere cu 50% la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru primii trei ani fiscali în care este înregistrat și nu va datora impozit pe venit pentru anii fiscali 2023 – 2026.

Deocamdată Statutul lucrătorului cultural profesionist este un proiect care poate suferi modificări până să intre in vigoare, iar în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență a Guvernului este menționat că va intra în vigoare la data de 31.03.2023.

CojocariuLegal