Dispozițiile privind amenzile la regimul stării de urgență sunt neconstituționale. Amenzile vor putea fi contestate în instanță

Curtea Constituțională a României, în ședința de astăzi, 06.05.2020, a declarat neconstituționale atât prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 [1](text care reglementează contravențiile în materia stării de urgență și care stabilește între ce valori se poate aplica o amendă), cât și întreaga O.U.G. nr. 34/2020 (cea prin care, printre altele, s-au majorat limitele între care se pot aplica amenzi pentru încălcarea regimului stării de urgență și prin care s-a stabilit ca în 15 zile să se poată plăti jumătate din minimul amenzii aplicate și nu din minimul prevăzut de lege) despre care am scris aici.

Curtea constată că dispozițiile art.28 alin.(1) prin sintagma „nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie” califică drept contravenție încălcarea obligaţiei generale de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională. În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Astfel, Curtea a constatat că prevederile art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate.

Cu privire la O.U.G. nr. 34/2020, Curtea a reținut că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât prin conținutul său normativ a vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă și protecție socială, dreptul la informare, libertatea economică), iar, în actualul cadru constituțional, un atare act nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului, adoptată cu respectarea dispozițiilor art.73 alin.(3) lit.g) din Constituție, în regim de lege organică.

Decizia CCR se traduce prin nașterea posibilității de a anula toate amenzile aplicate în perioada stării de urgență pentru încălcarea regimului specific.

Este important de precizat că această soluție a CCR nu duce automat la lipsirea de efecte a proceselor-verbale de constatare a contravenției prin care s-au aplicat amenzi în perioada stării de urgență, ci este necesar ca acestea să fie contestate în instanță și anulate prin intermediul unei plângeri contravenționale.

În lipsa formulării unei plângeri contravenționale, persoana care a fost amendată va putea în continuare să fie executată silit pentru amenda aplicată (între 100 lei și 20.000 lei).

Totodată, în baza acestei decizii trebuie să formuleze plângere contravențională și persoanele care au achitat amenda pentru a le putea fi restituită.

De asemenea, important a fi precizat este și faptul că decizia CCR va fi obligatorie pentru instanțele de judecată abia de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

Astfel, având în vedere faptul că deciziile CCR produc efecte în cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării lor, pentru a beneficia de efectele deciziei pronunțate astăzi, 06.05.2020, este necesară formularea unei plângeri contravenționale, cu respectarea termenului de 15 zile.

Precizez că obligațiile stabilite prin ordonanțele militare adoptate în această perioadă rămân valabile întrucât decizia CCR nu poate fi interpretată în sensul că aceste obligații nu ar mai trebui respectate. Până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, persoana care săvârșește contravenții la regimul stării de urgență va putea fi în continuare amendată.

În situația în care aveți nevoie de sprijin pentru formularea unei plângeri contravenționale, mă puteți contacta aici.

 

[1] (1)Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

(2)Pe lângă sancţiunea contravenţională principală prevăzută la alin. (1), în funcţie de natura şi gravitatea faptei, se pot aplica şi una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni contravenţionale complementare, prevăzute în ordonanţele militare:

a)confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

b)interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

c)suspendarea temporară a activităţii;

d)desfiinţarea unor lucrări;

e)refacerea unor amenajări.