Începând cu data de 5 aprilie 2020 operatorii economici afectați de măsurile autorităților publice luate în contextul stării de urgență (am prezentat aici regimul amenzilor aplicate în materia stării de urgență) pot solicita un certificat de situație de urgență.
Până la data de 15 aprilie 2020 au fost emise numai 20.000 de certificate, potrivit declarațiilor Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Până astăzi, 24 aprilie 2020, au fost emise aproximativ 30.000 de certificate, între care se află un număr important de certificate revocate din cauză că au fost folosite semnături electronice invalide (certificatele se pot verifica aici și aici).
În prezentul articol urmează să fie prezentate beneficiile ce pot fi obținute prin deținerea certificatului, condițiile și procedura de obținere a certificatului de situație de urgență.
Situații în care este necesar certificatul de situație de urgență
Este posibil ca facilitățile ce vor mai fi acordate de stat în viitor să fie condiționate de deținerea certificatului de situație de urgență, dar, la data la care scriu acest articol, certificatul poate fi folosit pentru a obține următoarele facilități:
- Cea mai nouă facilitate care poate fi acordată cu condiția deținerii unui certificat de situație de urgență este prevăzută de art. IX din O.U.G. nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale.
Astfel, contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activităţi, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru perioada în care aceştia întrerup activitatea total sau parţial pe perioada stării de urgenţă decretate.
Prin urmare, de această facilitate pot beneficia persoanele juridice care dețin certificatul pentru situație de urgență și care desfășoară, potrivit art. 1 din Legea nr. 170/2016, următoarele activități:
Cod CAEN 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”;
Cod CAEN 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”;
Cod CAEN 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”;
Cod CAEN 5590 – „Alte servicii de cazare”;
Cod CAEN 5610 – „Restaurante”;
Cod CAEN 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”;
Cod CAEN 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”;
Cod CAEN 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
- Facilitățile prevăzute de art. X alin. 1 din O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale
IMM-urile care dețin un certificat de situație de urgență pot beneficia de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare.
- Facilitatea prevăzută de art. X alin. 2 din O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale
Împotriva IMM-urilor ce dețin certificatul de situație de urgență poate fi invocată forța majoră numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condiţiilor excepţionale generate de starea de urgenţă.
- Facilitatea prevăzută de art. X alin. 4 din O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale
Pentru perioada stării de urgență, IMM-urile nu datorează penalități de întârziere în executarea obligațiilor prevăzute în contractele încheiate cu autoritățile publice.
- Facilitatea prevăzută de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori
Debitorii, astfel cum sunt definiți la art. 1 lit. b)[1], pot obține, în condițiile O.U.G. nr. 37/2020 și dacă dețin certificatul de situație de urgență, suspendarea obligației de plată cu până la 9 luni a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
- Un certificat de situație de urgență poate fi util și în renegocierea altor contracte comerciale, astfel cum prevede art. 3 din Ordinul 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţie de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2
„Certificatele emise la art. 2 se utilizează în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea de facilităţi/măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, în condiţiile legii.”.
Desigur, unele dintre facilitățile prezentate anterior deja intră în categoria „relațiilor comerciale”, dar pot fi întrevăzute și alte situații în care o societate afectată de măsurile luate în această perioadă, care nu își mai poate îndeplini obligațiile contractuale, să poată utiliza certificatul pentru a obține mai ușor o renegociere a clauzelor contractuale.
Condiții pentru emiterea unui certificat de situație de urgență
Pot obține certificat de situație de urgență operatorii economici care și-au întrerupt total sau parțial activitatea ca urmare a măsurilor luate de autorități în contextul stării de urgență (certificat albastru) sau operatorii economici care au înregistrat reducerea încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie-februarie 2020 (certificat galben).
Procedura de emitere
Procedura de emitere a certificatului se desfășoară online, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro, unde trebuie încărcate următoarele informații și documente:
- datele de identificare;
- declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informaţiile şi documentele care stau la baza cererii pentru obţinerea certificatului sunt conforme cu realitatea şi respectă legislaţia în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat, conform cerinţelor instituite în cuprinsul art. 2 cu referire la închiderea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă sau la diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.
Solicitanţii care nu sunt înregistraţi la oficiul registrului comerţului furnizează informaţiile şi documentele indicate anterior şi documente privind autorizarea activităţii.
În situaţia în care reprezentantul legal nu deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro (inclusiv declaraţia pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.
Important de menționat este faptul că, după încetarea stării de urgență, organele abilitate pot efectua controale pentru a verifica dacă informațiile furnizate în vederea obținerii certificatului de situație de urgență sunt conforme cu realitatea.
În situația în care îndepliniți condițiile și aveți nevoie de sprijin pentru obținerea certificatului de situație de urgență, întrucât nu dețineți semnătură electronică sau nu aveți disponibil timpul necesar aplicării, mă puteți contacta aici.
[1] persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale ce funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepţia instituţiilor de credit definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006.